add firstCommands
keyAuthentification

Depre HeERO

 .

Obiective

Obiectivul general al proiectului HeERO este pregătirea implementării infrastructurii necesare în Europa, astfel încât Serviciul Interoperabil Armonizat Pan-European de Urgenţă  din interiorul autovehiculului să devină realitate. Implementarea servicului eCall la nivel european ar trebui să ţină cont de două condiţii majore de care va depinde operarea sa eficientă:

  • Interoperabilitate şi continuitate transfrontalieră: posibilitatea de utilizare a servicului eCall, pentru un vehicul din orice ţară europeană care se deplasează oriunde în Europa ar trebui să fie un factor decisiv în implementare sistemului. Apectele legate de interoperabilitate vor viza nu numai soluţiile tehnice dar şi procedurile de operare.
  • Armonizare: serviciul eCall va funcţiona corect în toată Uniunea Eurpeană doar dacă este implementat armonizat în statele membre, respectând totuşi diferenţele de implementare existente la nivel naţional. Folosirea 112/E112 reprezintă primul pas al abordării armonizate.

Pentru ca interoperabilitatea şi armonizarea implementării eCall să devină posbile, au fost identificate următoarele obiective generale pentru proiectele pilot de pre-implementare:

  • Definirea cerinţelor operaţionale şi funcţionale necesare completării tuturor părţilor componente în lanţul serviciului (PSAP - sisteme integrate de salvare, telecomunicaţii - 112/E112, etc.) pentru operarea eCall.
  • Implementarea standardelor eCall pan-europene existente
  • Implementarea completărilor infrastructurii necesare din punct de vedere tehnic şi operaţional
  • Identificarea potenţialelor utilizări ale sistemului eCall pentru servicii publice şi/sau private cu valoare adăugată
  • Redactarea materialelor de training pentru operatorii eCall
  • Bewertung der Zertifizierungsprozeduren für die eCall-Ausrüstung in Kooperation mit dem CEN-Projektteam
  • Erstellen der Empfehlungen für künftige Aktivitäten zur Einführung von eCall in Europa
  • Werben für die Ergebnisse und Musterlösungen bei anderen EU-Mitgliedern und assoziierten Staaten, die nicht am HeERO Pilotprojekt beteiligt sind
  • Demonstrarea interoperabilităţii şi continuităţii funcţionării la nivel european a serviciului eCall
 .
 .
 .